sâmbătă, 19 octombrie 2013
luni, 23 mai 2011
duminică, 2 ianuarie 2011
duminică, 19 decembrie 2010
alt=""id="BLOGGER_PHOTO_ID_5552466534573705970" />luni, 6 septembrie 2010
.....Vrem să fim ceea ce nu suntem....
Mă gândeam...când mi-am propus să scriu aceste rânduri, că ele trebuiesc a fi foarte simple şi usor de digerat, pentru a fi sigur că tu le poţi inţelege şi mai cu seamă, pentru a fi sigur şi eu că le inţeleg.
Vezi tu...eu cred că şi tu şi eu...ne complicăm prea mult, adesea vrem să fim mai mult decât putem fi; astfel epatăm fără să avem puterea să o facem. Vorbim pompos, scriem cuvinte prea pieptănate...când noi, nu suntem deloc pieptănaţi.
Aşa suntem cu toţii, şi tu şi mai ales eu.
Aceasta...a fi ceea ce nu suntem...apare în toate aspectele vieţii noastre.
Te ajut cu câteva exemple, sigur te vei regăsi.
Adesea ne distrăm, dansăm, glumim, râdem, suntem politicoşi, suntem creduli, facem multe lucruri pe care nu simţim să le facem. Nu ne place să le facem, consumăm energie multă pentru a le face...dar totuşi le facem.
De ce?
Pă pentru că vrem să fim ceea ce nu suntem...lumea toată din jurul nostru şi mai cu seama prietenii ne vor...aşa cum vor ei să fim...ceea ce e mai dur e că şi noi îi vrem pe toţi să fie la fel, falşi. E mai odihnitor, e mai fancy...
Nu crezi că e prea mult teatru în noi? Eu cred cu tot sufletul.
Şi ştii care e adevărul?
Noi suntem adesea foarte trişti, dezamăgiţi, mâhniţi, obosiţi. E cumva normal să fim aşa, într-o lume în care muncim, alergăm şi ţinem piept încercărilor.
Dar, aici apare un dar, toate aceste stări precum şi toată falsitatea din nou pier. Unde? În faţa cui? In faţa Lui. El, Hristos Domnul ne dă şi bucurie, şi putere şi pace şi linişte şi mai ales ne ajută să fim naturali...Oh! ce frumos e să fii natural, şi totuşi, prea puţini şi prea rar suntem.
Priveşte copilul acesta...el este şi natural, şi bucuros şi optimist şi împăcat cu toţi şi cu el însuşi...te rog, hai să fim şi noi precum este el...
Mă gândeam...când mi-am propus să scriu aceste rânduri, că ele trebuiesc a fi foarte simple şi usor de digerat, pentru a fi sigur că tu le poţi inţelege şi mai cu seamă, pentru a fi sigur şi eu că le inţeleg.
Vezi tu...eu cred că şi tu şi eu...ne complicăm prea mult, adesea vrem să fim mai mult decât putem fi; astfel epatăm fără să avem puterea să o facem. Vorbim pompos, scriem cuvinte prea pieptănate...când noi, nu suntem deloc pieptănaţi.
Aşa suntem cu toţii, şi tu şi mai ales eu.
Aceasta...a fi ceea ce nu suntem...apare în toate aspectele vieţii noastre.
Te ajut cu câteva exemple, sigur te vei regăsi.
Adesea ne distrăm, dansăm, glumim, râdem, suntem politicoşi, suntem creduli, facem multe lucruri pe care nu simţim să le facem. Nu ne place să le facem, consumăm energie multă pentru a le face...dar totuşi le facem.
De ce?
Pă pentru că vrem să fim ceea ce nu suntem...lumea toată din jurul nostru şi mai cu seama prietenii ne vor...aşa cum vor ei să fim...ceea ce e mai dur e că şi noi îi vrem pe toţi să fie la fel, falşi. E mai odihnitor, e mai fancy...
Nu crezi că e prea mult teatru în noi? Eu cred cu tot sufletul.
Şi ştii care e adevărul?
Noi suntem adesea foarte trişti, dezamăgiţi, mâhniţi, obosiţi. E cumva normal să fim aşa, într-o lume în care muncim, alergăm şi ţinem piept încercărilor.
Dar, aici apare un dar, toate aceste stări precum şi toată falsitatea din nou pier. Unde? În faţa cui? In faţa Lui. El, Hristos Domnul ne dă şi bucurie, şi putere şi pace şi linişte şi mai ales ne ajută să fim naturali...Oh! ce frumos e să fii natural, şi totuşi, prea puţini şi prea rar suntem.
Priveşte copilul acesta...el este şi natural, şi bucuros şi optimist şi împăcat cu toţi şi cu el însuşi...te rog, hai să fim şi noi precum este el...
miercuri, 18 august 2010
Cum dispare dragostea asa… dintr-o data???
Nu demult, am fost intrebata de o prietena apropiata care ar fi raspunsul meu la aceasta intrebarea. Mi s-a parut o intrebare grea si complicata, dar am incercat sa ma gandesc ce simt eu in momentul de fata. Spun in momentul de fata, pentru ca eu cred ca fiecare dintre noi suntem entitati intr-un proces de evolutie continuu, cel de azi nu mai e la fel ca cel de ieri iar cel de maine nu va mai fi la fel ca cel de azi. Iar acest raspuns este, binenteles, subiectiv, trecut prin prisma experientelor proprii, incearca doar sa fie de o “subiectivitate onesta”.
Eu nu cred ca dragostea dispare asa… dintr-o data. Cred ca ea e tot timpul in noi, e acea lumina pe care putem sa o accesam oricand, cata vreme nu ne temem sa facem acest lucru. Mai cred ca dragostea ca si stare nu ar trebui sa depinda neaparat de o a doua persoana. Ea ar trebui sa fie, in primul rand, “prin nevoia ei de a darui, purificare de sine” (Viata ca o corida). Desigur, e o binecuvantare ca sentimentul sa iti fie impartasit, insa stau si ma intreb este oare chiar un blestem daca nu se intampla acest lucru? Pana la urma, cred ca doar egoismul din noi ne face sa vedem lucrurile asa. Mai degraba, atunci cand percepem dragostea ca “incercare de colonizare a celuilalt” (Viata ca o corida), chiar daca, poate, ia forme atat de subtile incat nu e evident nici macar pentru noi insine de cate ori ne impiedicam aici.
“Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om”. Numai pentru asta, cred ca trebuie sa fii profund recunoscator persoanei care te-a facut sa vibrezi la un acel nivel, indiferent daca esti/ mai esti sau nu intr-o relatie cu acea persoana. Pana la urma, poate ca “Drumul nu mai duce nicaieri, dar adevaratele tinte nu se afla oare in noi? ” (Viata ca o corida).
Una din definitiile mele favorite ale lui Paler, e definitia dragostei: “Vino, sa pot regasi drumul inspre mine”. Mi se pare fantastica, concentreaza in putine cuvinte atat de multe… Pentru tine insuti ca entitate spirituala nu este oare acesta rolul primordial pe care ar trebui sa il aiba dragostea? Sa te ajute sa regasesti drumul inspre tine? Si cred ca partea cea mai frumoasa ar fi sa poti face si tu apoi acelasi lucru pentru altii. Sa aprinzi scanteia care sa ii conduca spre drumul lor interior.
Stiti, in ultima vreme refuz sa privesc dragostea neaparat, restricitiv si ingust, ca fiind o poveste care se intampla doar intre doua persoane predestinate. Cred ca de-a lungul calatoriei noastre aici exista diferite persoane care ne pot ajuta si pot indeplini rolul acesta, iar ele pot sa apara in cele mai neasteptate ipostaze: “uneori, tocmai din frica de a nu scapa esentialul nu te alegi cu nimic. Pupila se dilata ca la pisici in intuneric si privesti obiectele fara sa le mai vezi. Cum s-a zis, poate ca adevarurile mari sunt uneori atat de aproape, incat doar de aceea nu le observam fiindca le cautam. Ar trebui numai sa deschidem ochii si sa privim.”(Caminante). La fel de bine, aceste persoane pot sa si dispara la un moment dat din viata noastra, dar asta nu ar trebui sa schimbe lucrurile pentru ca, probabil, “dragostea este experienta cea mai profunda pe care poti s-o ai intr-o viata”
Nu demult, am fost intrebata de o prietena apropiata care ar fi raspunsul meu la aceasta intrebarea. Mi s-a parut o intrebare grea si complicata, dar am incercat sa ma gandesc ce simt eu in momentul de fata. Spun in momentul de fata, pentru ca eu cred ca fiecare dintre noi suntem entitati intr-un proces de evolutie continuu, cel de azi nu mai e la fel ca cel de ieri iar cel de maine nu va mai fi la fel ca cel de azi. Iar acest raspuns este, binenteles, subiectiv, trecut prin prisma experientelor proprii, incearca doar sa fie de o “subiectivitate onesta”.
Eu nu cred ca dragostea dispare asa… dintr-o data. Cred ca ea e tot timpul in noi, e acea lumina pe care putem sa o accesam oricand, cata vreme nu ne temem sa facem acest lucru. Mai cred ca dragostea ca si stare nu ar trebui sa depinda neaparat de o a doua persoana. Ea ar trebui sa fie, in primul rand, “prin nevoia ei de a darui, purificare de sine” (Viata ca o corida). Desigur, e o binecuvantare ca sentimentul sa iti fie impartasit, insa stau si ma intreb este oare chiar un blestem daca nu se intampla acest lucru? Pana la urma, cred ca doar egoismul din noi ne face sa vedem lucrurile asa. Mai degraba, atunci cand percepem dragostea ca “incercare de colonizare a celuilalt” (Viata ca o corida), chiar daca, poate, ia forme atat de subtile incat nu e evident nici macar pentru noi insine de cate ori ne impiedicam aici.
“Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om”. Numai pentru asta, cred ca trebuie sa fii profund recunoscator persoanei care te-a facut sa vibrezi la un acel nivel, indiferent daca esti/ mai esti sau nu intr-o relatie cu acea persoana. Pana la urma, poate ca “Drumul nu mai duce nicaieri, dar adevaratele tinte nu se afla oare in noi? ” (Viata ca o corida).
Una din definitiile mele favorite ale lui Paler, e definitia dragostei: “Vino, sa pot regasi drumul inspre mine”. Mi se pare fantastica, concentreaza in putine cuvinte atat de multe… Pentru tine insuti ca entitate spirituala nu este oare acesta rolul primordial pe care ar trebui sa il aiba dragostea? Sa te ajute sa regasesti drumul inspre tine? Si cred ca partea cea mai frumoasa ar fi sa poti face si tu apoi acelasi lucru pentru altii. Sa aprinzi scanteia care sa ii conduca spre drumul lor interior.
Stiti, in ultima vreme refuz sa privesc dragostea neaparat, restricitiv si ingust, ca fiind o poveste care se intampla doar intre doua persoane predestinate. Cred ca de-a lungul calatoriei noastre aici exista diferite persoane care ne pot ajuta si pot indeplini rolul acesta, iar ele pot sa apara in cele mai neasteptate ipostaze: “uneori, tocmai din frica de a nu scapa esentialul nu te alegi cu nimic. Pupila se dilata ca la pisici in intuneric si privesti obiectele fara sa le mai vezi. Cum s-a zis, poate ca adevarurile mari sunt uneori atat de aproape, incat doar de aceea nu le observam fiindca le cautam. Ar trebui numai sa deschidem ochii si sa privim.”(Caminante). La fel de bine, aceste persoane pot sa si dispara la un moment dat din viata noastra, dar asta nu ar trebui sa schimbe lucrurile pentru ca, probabil, “dragostea este experienta cea mai profunda pe care poti s-o ai intr-o viata”
luni, 12 iulie 2010
Doua lucruri importante in viata unui om : Iubirea si Prietenia !!!
Cine gaseste un prieten, gaseste o comoara. Si prietenia este o comoara pentru ca este trist sa fii singur, sa nu ai pe nimeni care sa te sprijine cand esti obosit, sa nu ai pe cineva caruia sa-i dai ceea ce este mai bun in tine.
O prietenie nu este un lucru care se poate gasi la coltul strazii sau se poate cumpara la piata. O prietenie este o cucerire greu de obtinut si chiar mai greu de pastrat.
De ce multe prietenii nu dureaza? Pentru ca adevarata prietenie nu traieste numai cu simpatie si nu se intrerupe de la o zi la alta numai pentru ca simpatia devine antipatie. Aceasta nu este prietenie, ci instinct care cauta afara ceea ce, dimpotriva, trebuie cautat si gasit inauntru. Simpla simpatie pentru un chip placut, pentru un mod de a zambi, pentru doi ochi negri sau albastri poate ajunge pentru primii pasi ai dragostei, dar nu ajunge pentru a stabili o prietenie care sa fie profunda simtire spirituala.
Poate ca si tu ai facut asemenea experiente. Anumiti prieteni nedespartiti, au fost alaturi de tine cand nu aveai nevoie, dar cand ai avut nevoie mai mare de ei ti-au intors spatele. Prietenia adevarata este dificila de pastrat. Este o tentativa mereu noua de a intelege cealalta persoana si aceasta cere generozitate si inteligenta. Este o angajare de a se sustine reciproc, chiar si atunci cand tu esti cel care are mai mare nevoie ca cineva sa-ti intinda mana.
Prietenia este dificila pentru ca este descoperirea unei alte persoane. Trebuie sa fim gata de a da mult si de a primi putin, sa ne simtim responsabili pentru ceilalti, fara sa ne asteptam ca ceilalti sa fie mereu disponibili pentru noi. A da, a da, si inca a da. Iata legea iubirii care valoreaza chiar, si mai ales, pentru prietenie: a da fara a calcula ca un contabil care numara precis profiturile si pierderile, si daca conturile nu sunt profitabile, abandoneaza partida.
Dar atunci, care este legea prieteniei? Legea prieteniei este aceeasi ca si aceea a iubirii, dar cu multe lucruri mai putin si cu multe altele in plus. Faceti altora ceea ce vreti sa vi se faca voua. Nu faceti altora ceea ce nu vreti ca altii sa va faca voua. Este legea evanghelica a iubirii, dar si legea prieteniei care sa nu fie numai simpatie sau, mai rau, chiar o imatura confuzie intre sentiment si suflet, intre trup si spirit.
Miezul este tot aici: prietenia este tot atat de pretioasa ca si dragostea, are aceeasi lege a iubirii. Prietenia nu cere nimic pentru sine si este dispusa a da mai mult decat primesti. Prietenia dulce si rabdatoare, atenta si senina, profunda si vie, matura si puternica este mai tare decat iubirea.
Cine gaseste un prieten, gaseste o comoara. Si prietenia este o comoara pentru ca este trist sa fii singur, sa nu ai pe nimeni care sa te sprijine cand esti obosit, sa nu ai pe cineva caruia sa-i dai ceea ce este mai bun in tine.
O prietenie nu este un lucru care se poate gasi la coltul strazii sau se poate cumpara la piata. O prietenie este o cucerire greu de obtinut si chiar mai greu de pastrat.
De ce multe prietenii nu dureaza? Pentru ca adevarata prietenie nu traieste numai cu simpatie si nu se intrerupe de la o zi la alta numai pentru ca simpatia devine antipatie. Aceasta nu este prietenie, ci instinct care cauta afara ceea ce, dimpotriva, trebuie cautat si gasit inauntru. Simpla simpatie pentru un chip placut, pentru un mod de a zambi, pentru doi ochi negri sau albastri poate ajunge pentru primii pasi ai dragostei, dar nu ajunge pentru a stabili o prietenie care sa fie profunda simtire spirituala.
Poate ca si tu ai facut asemenea experiente. Anumiti prieteni nedespartiti, au fost alaturi de tine cand nu aveai nevoie, dar cand ai avut nevoie mai mare de ei ti-au intors spatele. Prietenia adevarata este dificila de pastrat. Este o tentativa mereu noua de a intelege cealalta persoana si aceasta cere generozitate si inteligenta. Este o angajare de a se sustine reciproc, chiar si atunci cand tu esti cel care are mai mare nevoie ca cineva sa-ti intinda mana.
Prietenia este dificila pentru ca este descoperirea unei alte persoane. Trebuie sa fim gata de a da mult si de a primi putin, sa ne simtim responsabili pentru ceilalti, fara sa ne asteptam ca ceilalti sa fie mereu disponibili pentru noi. A da, a da, si inca a da. Iata legea iubirii care valoreaza chiar, si mai ales, pentru prietenie: a da fara a calcula ca un contabil care numara precis profiturile si pierderile, si daca conturile nu sunt profitabile, abandoneaza partida.
Dar atunci, care este legea prieteniei? Legea prieteniei este aceeasi ca si aceea a iubirii, dar cu multe lucruri mai putin si cu multe altele in plus. Faceti altora ceea ce vreti sa vi se faca voua. Nu faceti altora ceea ce nu vreti ca altii sa va faca voua. Este legea evanghelica a iubirii, dar si legea prieteniei care sa nu fie numai simpatie sau, mai rau, chiar o imatura confuzie intre sentiment si suflet, intre trup si spirit.
Miezul este tot aici: prietenia este tot atat de pretioasa ca si dragostea, are aceeasi lege a iubirii. Prietenia nu cere nimic pentru sine si este dispusa a da mai mult decat primesti. Prietenia dulce si rabdatoare, atenta si senina, profunda si vie, matura si puternica este mai tare decat iubirea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
